N-am plâns niciodată o tristețe
am plâns nepăsarea celor plini de sine,
oameni cu iluzia obișnuinței
de a se bucura numai ei înșiși.

Mi-am propus să mă schimb,
ca o pasăre sosită în alte ținuturi
cu ciripit sonor și aripi frumos colorate,
am reușit,
nimeni n-a constatat schimbarea
și-am rămas ascuns în cuvinte.

Cineva m-a mângâiat cu ochii,
avea mâini de trandafiri înfloriți
când am eliberat drumul viselor,
gândurile nu le-au mai întâlnit.

Nu mă încântă pofta
de a ține iubirea-n palme
nici focul pe buze.
Flacăra care-mi arde inima,
pasăre mândră și orbitoare,
n-o văd, n-o uit
până-mi înflorește carnea
la geamurile nopții cu lună.