Acum învăț:
controlul nu este în mîinile mele
iar asta nu ar putea fi altceva decât
ELIBERARE.
Las lucrurile să se întâmple.
Oală sub presiune acum,
vălmășag de gânduri
și soare dincolo de geam.
Singurătatea ca plin,nu goliciune.
Adevărul rămîne indezirabil.

Pasărea fără glas din mine,
pisica mereu sperioasă
și cu nu mai mult de o singură viață,
pământul arid pe alocuri,
vremea capicioasă,
furtunile învolburate si liniștea cataclismică,
răspunsurile prozaice,
rățușca cea urâtă și canarul din colivie,
tristețea acrișoară,
mi le iubesc de acum.

Cuvintele sperie uneori.
Caut liniștea zgomotos.
Oameni urâți!
Flori în gurile voastre,
în traheele voastre,
în vintrele voastre!
Nu mai vorbiți!
Flori....flori!