ploua de aseară
cu mintea ce îmi transpira

gândurile împreunate
de un lătrat de câine
(n-aveam cocoș la bloc)

în zori

reconstituiam istoria
cu tine și erai în viețile

dinainte.

Nu reușisem să-ți atrag atenția
până acum când m-ai văzut,
dar ploua atât de des încât
perdeaua era așa de groasă

că nu puteam
să ne atingem
în viața asta, deși

e dimineață,

bate în ferestre
și eu nu dorm încă,

nici tu nu ți-ai consumat
răbdarea să ne așteptăm

(fie și) într-o viață următoare.