Cum ninge între bucurie și moarte,
mă revolt uitat în cercul frigului
cu o ușă deschisă prin însingurare
la care Dumnezeu bate șchiop.

ÃŽn trupul firav
cu teama spânzurată de bătrânețe,
am în buzunar vechile chei
pentru a deschide sufletul înghețat.
Nu-i ușoară trecerea prin deznădejde
sapă în mine vanitatea și urcă
odată cu sângele-n inimă.

Acum sunt convins
toți cei care-și uită cuvântul
își mușcă buzele și-i roade încet
cariul lemnului uscat pe dinlăuntru,
timpul le trece prin viață neobservat
până iese din spațiu.