Pe uliță
nu se vede nimeni
care să mai vină
s-au dus, departe,
la oraș .

Și-au uitat prispa,
lingura de lemn
castronul
biserica
unde au aprins o lumânare
învățătorul
ce i-a învățat o rugăciune
dar și zăvoiul
primelor iubiri.

În fața porții
mâinile care le-au protejat copilăria
simt nevoia de iubire
dar azi, ca și ieri,
dar ca și mâine
cerșesc milă
dar nu gratis
oferă lacrimi, suferință
poate aud și ei
și se întorc
chiar dacă azi
sunt îmbrăcați
în catifea.

Pâinea mucegăită,
cartoful copt
o cană cu lapte
le hrănește bătrânețea
pe umeraș
stau hainele curate
ei știu
Dumnezeu nu i-a uitat.