la miazăzi îți clădești speranțele
unele peste altele, atent
să nu se strecoare nici o lumină
printre roșul cărămizilor
în care ți-ai închis fiecare păcat

la miazănoapte, visele
ți se zbat între lumea asta și cealaltă,
le-nchizi ochii și ele zâmbesc,
sub pleoape dorm umbrele ultimei clipe
în care ai fost fericit

spre apus, alungi tristețile,
pe care vrei să le uiți
aici castanii nu înfloresc niciodată,
păsările plâng, nu mai au nici un cuib
și nici o altă sărbătoare

la răsărit, marea nu ne mai așteaptă,
pe țărmuri bate mistralul,
iar dragostea care aleargă-ntre noi
e doar o fata-morgana
obosită de atâta dor neîmplinit