Am îmbrățișat femeia cu câte o pasăre în fiecare zi
și a învățat să cânte,
în fiecare dimineață
pe mai multe voci fără cuvinte.

Mă privea c-un zâmbet abia schițat aproape enigmatic
dintr-un tablou nedesprins de culorile reci
ale zidurilor între care se închid
toate comorile de surâs ale lumii
care rămân înăuntrul nostru.

E imposibil să-mi aduc aminte
cum a urcat prin mine femeia
pe scara din frânghii
ruptă-n silabele nopții.