E-atât de limpede acum, chiar dacă doare,
C-am așteptat zadarnic sentimentul reciproc
Să îmi atingă sufletul, fie și dintr-o eroare;
Dar pe drumul tău... n-am avut loc.

Pe-ntreg pustiu al vieții îmi plouă furtunos
Și nu pot din rătăciri să mă mai întorc;
Te strig -să-mi mângâi trupul- fără vreun folos
Cât timp pe drumul tău, eu... nu am loc.

De ce stai atât de dincolo de mine?
Ce zid ne separă fără echivoc
Profunde sentimente, spre a-nțelege bine
Că pe drumul tău, eu... nu am loc?

De ce nu-mi dai puțina fericire
Pe care ți-o cerșesc din ochi, atât cât pot,
Și îmi invoci destinul drept împotrivire
De-a avea pe drumul tău un minim loc?

Ți-aș fi alături când plânsul te-ar învinge,
Te-aș însoți de-ar fi să treci prin foc
Luptându-mă să-l sting cu lacrimi și cu sânge,
Dar pe drumul tău, eu... nu am loc.

Ți-aș da din viața mea o bună parte,
E-adevărat... lipsită de noroc,
Oprindu-mă exact aici s-aștept ceasul de moarte,
Sub pașii tăi, pe drumul tău... de-aș avea loc.