Acele trupuri moarte, nu sunt moarte,
stau latente în spatele vieții
de unde învierea le-nfășoară într-un arc
și sar de unde sunt în afară.
Este o așteptare îndelungă a recreației
care confirmă
minunea trezită din somn.

Într-o vreme când timpul se comprimă
ori poate se dilată dincolo de margini,
moartea e ucisă
de propriile ei determinări
și viața devine nesfârșită
prin recompunerea materiei vii
în evoluție
din ceva în altceva.