Þi-ai vândut sufletul, ticălosule! mi-aș fi dorit ca versurile tale să fie închise între coperte care să aibă ISBN-ul amprentelor mele. eu știu să mângâi poezia, s-o iubesc, așa cum nu o poate iubi nimeni.

Ai pus mai presus de orice măreția, faima. poetul maidanez era unic. voia să-și închidă sufletul între coperte galbene care să fie văzute și atunci când e ceață. numele atât de simplu și frumos ,,carte de poezie’’ s-a transformat într-un nume comercial, punându-te cu botul pe labe, în țarcul jivinelor lirice banale.

Acum ești la fel ca ei. nu ai nimic special, așa cum am crezut. ești poetul mitoman care se minte, ești la fel ca ipocriții pe care îi criticai. vei merge la ,,tăieri de moț’’, lumea te va aplauda fără să-ți înțeleagă poezia, îți vei ridica premiul cu coada între picioare, fiindu-ți greață de mulțimea din jur. vei fi singur pentru că așa ai vrut. singur printre străini. te vor felicita, nici ei nu vor ști pentru ce. fac asta din obișnuință. mâine te vor uita, pentru că ești unul dintre cei mulți. ipocrizia le este hrană. niciodată nu vei fi de-al lor.

Iubesc maidanezii. sunt integri, nu-și vând sufletul. rămân credincioși străzii, onești singurătății lor, colac peste zile și nopți își ling rănile, savurându-și libertatea zilnic din același coltuc de pâine.

Așa jigăriți cum sunt își trăiesc viața cu demnitate. nimeni nu îi pune cu botul pe labe. nimeni.