săteni cu unghiile minții adânc înfipte se cațără
în copacul cerului, râvnind fructe la liber – cei de prin urbe
își întind pantografele – nasul în vântul plastifiat
la cablurile care conduc direct spre zadarul musai de lux
rămâne comun doar scâncetul nou-născutului
uitat intact în burta fiecăruia
până ce
vine sorocul și se naște – unde tuturor li se pare murire

copacului zadarului îi mai cade o frunză
și îi lasă uluiți ca la știați că