Un om veni ieri la mine oftând.

Căzu pe scaun cum cade pe-un gând.

Îi văd pleoapele grele țintind gol.

Privește acolo poate, un dor.

O mână o ține pe alta...

Își țin singure de urât stând una peste alta...

Îmi iau un creion și-l pun peste foaie.

Se uită la mine, cu ochii mă-nmoaie.

Un om, îmi scrie-o poveste prin oft.

Nu-l mai întreb nimic...

acolo, în gol, e un dor.

Și nu am hapuri când amintirile dor.