Pasc de-o vreme bună
Din limba străbună
Ghindă de stejar
Îmbrăcată-n har
Și inspir în nări
Miresme de flori
Și parfum de tei
De la mielușei
Care-au supt cândva
Lapte dintr-o Stea.

Dă, Doamne, o ploaie
Sufletu-mi să-nmoaie,
Ghinda să-ncolțească
Și în piept să-mi crească
Mugur mugurel,
Tainic copăcel,
Ramuri rămurele
Și să legi de ele
Cu raze din Soare
Frunze frunzișoare.

Păstorul cel blând,
Dor smerit și sfânt,
Ruga-mi asculta
Și-n taină creștea
Vlăstarul dorit
În piept altoit,
Ramuri de stejar
Hrănite cu har,
Cu frunze-mbrăcate
Spre Soare-ndreptate.

Solul meu cel blând,
Doina de demult
Vreau a o cânta.
Iarăși te-oi ruga:
Trimite un vânt
Să-mi sufle în gând,
Frunza să-mi foșnească,
Ramul să-mi trosnească
Notele iubirii
În ritmul smeririi.

Domnul asculta
Și îmi trimetea
Vântul primăverii,
Nașterea durerii,
Uraganul verii,
Durerea durerii
Și vântul de toamnă
Cu o nouă haină,
Căci iarna-mi aruncă
Viscolul în strungă.

Frunză frunzișoară,
Glas de doinișoară,
De când bate vântul,
Răscolindu-mi gândul,
Tu foșnești a jale,
Căci în depărtare
Norii fierb cu spumă,
Tunetul i-adună
Și îi mână-ncoace
Haina să-mi dezbrace.

Ramuri rămurele,
Mâini cu degețele,
Nu mai aveți pace
De când zarvă face,
Bubuindu-mi gândul,
Tunetul și vântul.
Voi un geamăt sunteți
Și în cor îmi faceți
Semne fără număr
Cu mișcări din umăr.

Doamne, de vei vrea
Și vei asculta
Frunzele foșnind
Și ramul gemând,
Naște-mi fructe-n gând,
Miezul din cuvânt,
În coajă de har
Trecute prin jar
Ca să pun în ele
Lacrimile mele.

Norii se-adunau
Și se-ngrămădeau,
Inundându-mi gândul
Sfâșiat de vântul
Bolnav de turbare,
Vrând cu-a lui suflare
Frunzele să-mi smulgă,
Crengile să-mi frângă,
Să mă vadă-ndat
Dezrădăcinat.

Iară printre nori
Eu trimit scrisori
Din inimă smulse,
Lacrimi plânse-n frunze
Urmate în valuri
Lacrimi plânse-n ramuri
Și-n coji de stejar,
Lacrimi de cleștar.
Domnul sper s-audă
Zbuciumul din ghindă.

Solul meu din Soare,
Dă-mi, te rog, iertare.
Ghinda lăcrimează,
Stejarul oftează.
Potolește vântul
Și mângâie-mi gândul,
Că-n suflet e seară,
Duhuri mă-nfioară
Și alungă noaptea
Mai neagră ca moartea.

Doar o ghindă a rămas
Și-o frunză cu al meu glas,
Foșnind fără încetare
Luminișului din zare:
Ia-mă, Doamne, și pe mine
Și sădește-mă la Tine
Unde-i raiul parfumat,
Luminos și-n flori bogat
Și să-mi plângi la primăvară
Două lacrimi în cămară
Ca să fiu de vrei să-mi dai,
Ghindă cu parfum de rai.