Voi m-ați îndepărtat de izvor
când păsările mă iubeau.

Aripi vroiau să-mi pună
să zburăm împreună,
Apă-n cioc mi-au adus
când setea îmi căuta umbră
și de copaci mă lega,

până m-a chemat frunzișul unui pârâu.

Voi m-ați purtat pe drumuri de praf
prin câmpiile arse
deși nu v-am vrut.

Vă știu, încă mai sperați
cu vorbe amăgitoare, nedrepte,
să-mi puneți pe umăr
crucea de piatră.

Îmi nesocotiți cuvintele
ce-n suflet le scriu
și-n urmă rămân șiraguri
de păsări cântătoare.