Nu mă simțisem nicicând mai aproape.
mai aproape de univers,
mai aproape de orice definiție,
mai aproape de mine,
mai aproape de cel mai intens
albastru.

de parcă
toate stelele și-ar fi deschis ferestrele,
și toate stările m-ar fi purtat
de la sfârșit către început,
până în miezul lucrurilor,
unde notele muzicale se amestecă cu zapada,
până la capăt, iar și iar.

atunci a plouat dinadins
cu cuburi, perfecte desigur,
până ce s-au aliniat toate
pe tivul cămășii tale,
întotdeauna mirosind a proaspăt călcat
și devenind parcă
ultimul pilon care susține
întreaga lume.

nu m-am mai simțit nicicând
mai aproape dar
neștiind sigur de ce
am găsit că doar îndepărtându-mă
voi mai putea ajunge cândva
acolo.