dar măcar viața se vede un pic mai rose
oricum nu-mi beau amarul din cristal
mă îmbăt țărănește din cornul boului
direct de la slăvina cerului sorb infinitul
precum zamolxe își bea țărâna din ulciorul cu țâță
apoi îmi râd în barbă de fiecare nouă moarte
sughiț stele și râgâi demoni
împletesc păpădii până-n soare
un fel de lanțișoare pentru caleea laptelui
doar am libertatea cioplitorilor de cuvinte
de aici mesele rotunde și talk-showurile
unde ne ciocnim adevarurile vieții de minciunile iubirii
până la ultimul ciob afumat
.................................
când simt că florile mint renunț la primăvară
iar când Nichita suspină mă închin toamnei
și aștept un miracol alb născător de pinguini
.................................
ar fi bine să începem totuși cu atlanticul mai întâi
nu cu ciobul acesta negru prin care privești apocalipsa
oricum ochii tăi mi-ar fi de ajuns să refac lumea
apoi vom sparge toate oglinzile din lume
care ar putea deveni cioburi