Sunt o fântână la răscruce de drumuri,
caut în inima pământului
seva cosmosului tremurătoare,
să vă astâmpăr setea.

Tu ești ciutura plină
pe care mâinile o îmbrățișează,
buzele o mângâie și o sorb,
trupul își recapătă vigoarea.

Simt cum copacii de alături
își tremură frunzele pe clapele vântului
cu-n foșnet divin.

Ei își lasă umbra răcoroasă și dulce
ca mierea galbenă,
până vorbele tale vâscoase nu se mai aud
abia șoptite în palme.

Pădure de arbori înfrunziți mi-e gândul
care se-nclină la vale,

în timp ce ca o pasăre
cuib cauți să-ți faci
în scorbura anotimpurilor.