Am dat pătura la o parte
de pe chipul tău ars de soare.
Te-am dezvelit cu un gest solemn
- cum aș scoate un pumnal din teacă –
și-am știut că vei încerca
să mi te-nfigi iar în inimă.
Era dimineață
și ți-ai încruntat privirea
imediat cum lumina ți-a scânteiat în gene.
Ai tras pătura la loc,
m-ai zăbrelit între brațele tale
și mi-ai zis să mai dormim puțin.
Să ne mai tăvălim puțin
printre cearșafurile alea pline de nisipuri mișcătoare.
Să mai zăbovim puțin
în patul nostru conjugat. La trecut.

Era însă cazul să ne trezim.