Când visele se pierd în timp
altele îmi rămân zălog
și tu mă însoțești.
Aripi îmi creasc pe umeri
gata de zbor.

Noaptea nu este cuminte
cu maci înfloriți pe cămașă,
iar degetele tale subțiri
tremurânde ca dup-o absență
strâng stelele urcătoare-n palme.

Când treci pragul înmiresmării
fructe coapte scoți din sân
atât de rumene și coapte
că nu mă pot abține.

Cu sufletul aproape de nori
dar plin cât o ploaie de vară
șiroaie de pe streașina gândului
lasă flori la picioarele tale.