I
Cineva spunea
cândva
că poștașul bate tot timpul de două ori
de fiecare dată când aud acest zgomot la ușile vecinilor
tresar, îmi ridic ochii din hârtii și-mi caut speranța prin buzunar
aștept o scrisoare trimisă de îngeri
de fapt o scrisoare
de la acei oameni închiși în ciment
care au învățat să zboare
să plutească
să fie liberi.

II
Acest plic,
probabil,
nu va veni niciodată
cerul a rămas fără timbre.

III
Este trecut de miezul vieții
afară plouă încet, mărunt
precum gândurile înșirate în trup
cineva bate-n geam de două ori
deschid
este el
poștașul
puțin sufocat de timp.