Mă roagă marea să mă-nec,
O simt cum năvălește-n mine,
Pe-a ei clepsidră-n valuri trec,
Stropii săratelor destine.

Îmi spune luna că mă vrea,
În tumultoasele-i eclipse,
S-adorm privirea-n unda sa,
În crucea brațelor deschise.

Și stelele îmi cad în jur,
Când ceru-n noapte lăcrimează,
Să par’al meu abis mai pur,
Căci teama - tainele creează.

Atunci,născută din speranță,
Din spuma albă, fără vină,
Pe gura-mi, ce tânjea a viață,
Simțit-am gustul de lumină.

Și-acum am ridicat privirea,
Făcând-o ancore de humă,
Și pace-am strâns cu omenirea,
Să-i fiu vecia cea din urmă.