Puțină glosă bardul ne toarnă în urechi,
Să nu irosim clipe doar numărându-le,
Ci să trăim mai bine ca suflete perechi,
Cu o speranță vie încununându-le.

Povara existenței, constantă, bunăoară,
Să nu o mai tulburăm cu plăsmuiri bogate,
Că timpul nu ne iartă și, sigur, ne coboară
La rangul de ulcică, pentru posteritate.

Mai bine să cultivăm deplina libertate
Pe care și Cel de Sus ne-a dat-o cu iubire,
Că, pentru noi, e sigur, doar el e o cetate
În care des ne rugăm la ceas de cumpănire.

Zadarnică-nșelare căutând cauze,
Ce-ar fi-n-afara Celui ce dreptate are
Și acțiune plină, și rare pauze,
Și sfinți preacuvioși, puși în calendare.