Te scalzi într-o apă liniștită.
Deodată, eu mă prefac
în vîrtej, vin înspre tine.
Nu-ți fie teamă, femeie,
sunt aici să te înalț,
nu să te scufund.
Uite, mă strecor sub tălpile tale
arătîndu-te dreaptă în fața
lui Dumnezeu și astfel
numele îți trece înapoi
din memorie în uitare.
Un fîșîit de mătase scumpă
în aerul dimineții ești acum tu cea
- altădată - din carne și oase.
Amintirea unei vietăți adormite
în clopotniță, sufletul!
Trag de funie. Odată trezită,
plutești ca aburul pe apa dintîi.
Pregătită să cazi iar.