Mi-e cam lehamite de claritate!
M-aș chercheli cu-o dușcă de abstract,
Care nu umblă prin cetate,
Făcându-mă, de dânsul, să iau act.

A fost ceva, sau cineva, atunci
Când nu era nici molecula-n fașă,
Poate, doar perturbații, gânduri-prunci
În constelația când mândră, când trufașă.

Nu știu, dacă idei, de când această lume este,
Vor, înadins, să le luăm înfățișarea,
Dreptate s-aibă Platon? Ei, asta-i altă poveste!
Nu toți sunt zei, dispuși să-i dea acreditarea.

Dar, mie, unul, mi-ar surâde să fiu idee pură,
Să mă-ntâlnesc cu-alte idei, contrare mie,
Să le sărut de la picior până la gură,
Povară, niciodată să nu-mi fie!

Ideile-idei, fiind bogate, sau în zdrențe,
Nevoie ar avea de-un cunoscut aéd,
Să le-nțeleagă rostul, că știm, din aparențe,
Că vin de undeva, dar încotro purced?