gândirea mea lovită de patima tenebrei
alunecă-n mistere ce nu au dezlegare
secunda se oprește din vremii alergare
de vii, să-mi ostoiască nedezlegarea febrei

în al odăii aer, venind, e-o înfrunzire
respir un aer verde venindă dacă ești
văzduhul din chilie, îmbobocind iubire
cuvântă-n a mea palmă pe trupul tău povești

de ești e-n tot mirajul, eu sigur știu că sunt
o simt fluid în carnea-mi ce-a putregai miroase
albită îmi e talpa și drumul e cărunt
de-atâta grea ninsoare ce-ți toarnă jar în oase

în primăvara noastră pe-afară este iarnă
și draperia albă se țese pe lucarnă