În pădurea troienită
Clipocește-al Doamnei Râu
Lâng-o casă alb spoită
Unde doarme o mâță-n grâu.

Liniștită stă pe labe,
Chiar ai zice că lipsește,
Doarme mâța, chiar în boabe,
Visând șoareci boierește.

Doar o vorbă se aude:
S-a stins focul nostru frate!
Vorbe seci, vorbe zălude
Dintre perne sunt livrate.

Mă dau jos din pat agale
Și mă duc îndatי la sobă,
Îndreptându-mă din șale
Ca un Cezar fără robă.

Pun în foc câteva lemne
Tăiate cum se cuvine,
Mâța sforăie, pesemne
Că îi este foarte bine.

Găucica nu e pusă,
Iese fumul rotocoale,
Doarme mâța, doarme dusă
Fără alte protocoale.

Eu mă întorc, în pat, încet,
Măcinat de o povară,
Nu îndrăznesc, că sunt poet,
Să arunc mâța afară.

Pune laba, ea, hapsâna!
Pe mustățile-i tărcate
Să se-asigure, nebuna,
C-are drepturi statuate