Fereastra e o viziune ștearsă
A lumii care viermurește-n rană
Mai beau din zeama amăruie-o cană
Cu fața către Dumnezeu întoarsă.

Fiind, mă-nchin în a odăii strană
Pătrunde-n mine o tăcere arsă
La facla lumânării; ca-ntr-o farsă
Fripturi de miel pe masă am ca hrană.

Și strig la tine să mă naști odată
În iesle dulce de Mântuitor
Să sug la pieptul alb cu fără pată.

Să ningă prin livezi uluitor
Un Măr cules în liniștea crăpată
Și-apoi nimic, spre Ceruri suitor.