a ochilor tăi apă mi-a scris poemu-acesta
din văgăuni de vreme venind în a mea pană
tranșee-ți e obrazul iar lăcrimarea rană
îmbrac în veșnicie a lumânării vesta
miroase cald în casă a fum de la tămâie
dar nu ca la o moarte ci a Credință-n trai
și eu mai gust din lacrimi în zeama de lămâie
le-așez în Rai pe toate să am putință-n grai
iar Domnu-și dezvelește vecia pân' la bust
să alăpteze lumea în piedestal de noapte
insomniac, din albul din pieptul Lui mai gust
și-n lacrimi cer, iubito, iubirea să ne-nșoapte
aud din ochi năvală o plângere-n ureche
spre-nveșnicire zboară cu Pasăre pereche