cred că nu exist
mă trezesc gol de toate
pe străzi nenominale
sub ploi fără identitate

îmi număr pașii
până la un miliard
și încă puțin
respir
fără să întreb nimic
despre nimeni

aș vrea
să îmi strig disperarea
tristețea
frica
singurătatea
dorul
dar pentru asta
ar trebui să exist

mai bine tac
tăcerea mea e perfectă
ca un cerc în care
tu nu ești

uneori
cred că nu exist
și lumea
generoasă
îmi dă dreptate

dar ce să fac eu
cu dreptatea ei