Știu
că pierderea n-o pretinde cineva niciodată,
ea survine ca și ploaia când se întețesc norii
când te aștepți mai puțin.
Fiecare trebuie să fie pregătit
pentru întâmplările care curg de-a valma peste oameni
ca apele și focul nepăzite,
înlătura liniștea și prăbușesc speranța.
Aici cuvintele tale nu mă lasă neprevăzător
și se varsă peste mine ca apa tulbure,
de gândurile intră unele în altele și se netezesc
pe palmele ude care alunecă-n lutul moale
care ia forma dorită și se arde.

Nu mă încântă să-ți schimb visurile
care-mi cad ca umbra peste liniște,
sunt un cenzor nesuferit suficient de răbdător
care măsoară gesturile cu propriile lui gesturi
ca pe niște mici nimicuri din care se construiește viața
cu adausuri în fiecare zi.

Cu toate nedumeririle de care mă lovesc
risipindu-se ca o pasăre străină
de care fuge pământul,
respir zborul ca pe un înger
ce locuiește în tine
și vine la fereastra mea închisă
în clipele de singurătate.