O, tristă singurătate...

O, tristă singurătate !
spin bătut de vântul soartei,
pe-o câmpie fără flori...
doar cu stoluri vii de ciori,
croncănind în van de toate,
parcă rândul nu-i și-al lor,
să-și piardă aripa dreaptă,
în decursul anilor.

O, tristă singurătate !
floare veșnic ocolită...
de apropiații tăi,
ce reziști, ca o cetate,
sfidând jungla celor răi,
doar călită în credință,
plăcută lui Dumnezeu.

O, tristă singurătate !
ai o lege a recompensei,
ce sfidează chinu-ți greu,
mesaje vii cuibărite,
dar divin în sânul tău,
Ispite din tinerețe,
care m-au curtat mereu,
arta și credința coaptă,
veșnicia în neam lumesc,
cheamă oamenii buni îndată,
și mă strigă câteodată,
cu speranța, că trăiesc.
08-01-2015