S-a închis geamul trenului vieții, ca o pleoapă
s-acopere visuri, rămase-n peron
de-o gară, efemer bântuită de multe plecări
pe linia dublă, ce înșiruie apă
căzând printre văi, sau schiind prin jalon,
se-oprind câteodată prin halte, sau mări.

Rămâne un clip, sau un film dintr-o dramă,
în camera obscură a retinei din minte,
plecată și ea undeva, fără adresă
și totul derulă periplu’ înspre vamă...
nimic nu oprește din goană, zadarnic mai zboară cuvinte
în eterul ce nu mai cunoște înțeles, nici scris pe bilet... ori anunțul din presă.
09.11.2013