Pământul nostru nu-i va fi mormânt
mai mult un praf de uitare și deșertăciune
în locul unei cruci fără limbă.

Pe urmă-i se vor usca bălăriile,
întunericul va căpăta gust de sare
și totul se pierde în ce n-a fost niciodată.

Iarna pune pe ziduri acoperiș de ninsori,
îngheață la porți zăvoarele de lemn
de nu mai poate intra îndoiala
ruptă de contextul ce poartă secretul.

Așa a intrat în forfota lumii buimace
ce-și spală păcatele pe ascuns
îmblânzind cearcănul oval de lună
al nopții dintre două anotimpuri.

Tot ce urmează nu va mai fi
decât un semn ce-i apare sub piele.