nu mai sunt femeie am luat forma cochiliei sparte
doar atingerea ta să mă trezească din adâncul unui somn înghețat
ce aromă de crizanteme are cafeaua astăzi iubite
ori s-au scuturat ușor ultimele petale în loja toamnei


cred că am pierdut până și umbletul prin camerele pătrate
vorbesc cu tine în gând nici ecoul nu-mi mai răspunde
e un var alb între noi scrijelit de tocurile femeilor în negru
ce se plimbă nonșalant prin viața ta


încolăcită nu mai simt șira spinării
am adormit întinsă spre partea aceea în care tu lipsești esențial
partea aceea a lumii care nu mai are nici uși nici ferestre
nici măcar orizonturi rotunde


de mâine îmi răsucesc inima spre nicăieri