Copacii goi ai străzii-s abătuți
Și fără frunze par așa stingheri
Când trec pe lângă ei oameni tăcuți
În așteptarea altei primăveri

Din cerul mai mereu întunecat
De norii negri ce-s aduși de vânt
Mai cad zăpezi în mod dezordonat
Albind din loc în loc acest pământ

Și când se lasă noaptea peste noi
Iese și gerul ca s-o însoțească
Mușcând cu dinții din copacii goi
Și-apoi cu chiciură să-i amorțească

Iar ziua când din streșini plângătoare
Mai pică-ntâmplător vreun țuțuroi
Vezi ciorile cum croncănesc amare
Stând zgribulite pe copacii goi

Și-n fiecare iarnă, dezgoliți,
Copacii goi stau neclintiți afară
Așteptând ca să fie dezmorțiți
De reînvierea lor din primăvară