Cu iriși de căpșune și buze de vișină, puțin acrișoare,
mâini scurte, mirosind a lemne de foc umede,
ploape ce puteau închide și oceanele, dacă voiau,
eu eram ante- primăvara din acel an.
Cu patru degete, orientate către cer,
formam un triunghi aproape isoscel,
prin centrul căruia norii post-iernii se alungau unul pe altul.
Eram incompatibilă cu atmosfera dintre anotimpuri,
cu dezastrele naturale și cu iubirea multora din ei.
Incompatibilă cu mine însumi, chiar.
Cu părul scurt, în care își făceau cuiburi cucii,
eram undeva, între post- iarnă și primăvară totală.
Incompatibilă cu geometriile, cu astrologia și filosofia,
însă, clișeu clasic, compatibilă cu tine.