Povestiri anodine
Sunt la tot pasul,
Presărate cu-angoase
Facile
Turnate-n ureche
Cu glasul
Celui ce poartă
Tristeți infantile.
Să-l aflu pe cel
Ce cunoaște,
Să îl aud pe cel
Ce cuvântă
Este dorința care
Mă paște,
Mă ține în viață,
Mă-ncântă.
Hălăduind între două repere,
Să fiu fericit
Ar fi o minune.
Adun îndoieli, certe-n durere,
Cu o tristețe
Ce mă răpune.