ochii morților s-au întors
pânda lor s-a transformat
în dangăte desperecheate
uscăciunea lor
spintecă ordinea culorilor

groparii nu mai împart odihnă
mi-am vândut degetele
mi-am vândut saliva
ca să pot scrie acest poem
am lăsat să-l citească mai întâi animalele

orașul este o cușcă o groapă comună
în care lucrurile se grăbesc
nimbul fiecărei secunde este rostogolit
de un Dumnezeu prea grăbit

aseară s-au ciocnit două continente
și strigătul lor
mi-a străpuns respirarea
ajungând în veșnicie

dar ori de câte ori
mă întorc în labirint să-mi culc umbrele
doar mama mă așteaptă uitată
îmi mângâie prelung fiecare tăcere
chiar dacă palmele ei au murit demult