M-am împăcat
cu alter-ego-ul meu
l-am eliberat
din sfera sinelui
a recunoscut
că era invidios
fiindcă poeziile cele mai reușite
erau scrise de mine
iar poemele terne
îi aparțineau lui
și a explicat acest fapt
prin antiteza
dintre febrilitatea și efervescența creatoare
care erau surse de inspirație pentru mine
și pasivitatea și calmul
ce făceau parte din matricea lui existențială

M-a rugat să-l las
să conducă el corpul din exterior
însă l-am refuzat
fiecare cu perimetrul lui existențial
delimitat cu sârma electrificată
eu cunosc realitatea
el este prieten cu emoțiile, afectele, sinele și eurile surogat
din care și-a făcut corifei.

***

Desfac tăcerea
într-un caleidoscop
în care irizează ideile
care așteaptă strigătul
pentru a se întrupa
în cuvinte
cu sensuri întunecate
de îndoială, dileme și sinistru
tăcerea astfel împărțită
o arunc câinilor lumii
care în loc să latre
vorbesc într-un limbaj
pe care îl înțeleg zombii

Ceea ce rămâne
se preface în prostie
care nu țipă
când se ciocnește de inteligență
ci râde nerod și dement
căci proștii își strivesc gândurile fragile
de pietrele obtuzității și mărginirii

Tăcerea proștilor
este altfel decât tăcerea deștepților
între ele se interpune
o dimensiune
pe care o pot îngloba în structura ființării
doar oamenii inteligenți.