am plecat de dimineață la job
iar în cap aveam întrebarea Ioanei pentru toată ziua:
”Dacă un om nu știe ce e viața și moartea, cum ar putea știi ce este între ele?”
i-am scris un răspuns într-un plic oarecare
și l-am expediat urgent la Klausenburg

m-am întors să-ți spun ce-am văzut
nu mi-a spus nimeni că am trecut pe lângă viață
părea un copac viu
dar fără frunze
o primăvară târzie mi-am zis
și am trecut mai departe
având în mine imprimat mirosul copacului fără frunze
am trecut pe partea cealaltă
se zicea că era partea morții
copacul meu târziu din primăvară
s-a lipit de pielea mea șoptind la ureche
- nu te uita în ochii ei
să fii fericită tot drumul ăsta și-apoi cântă ceva
cântă până ies din pielea ta
și-am râs cântând până am ajuns acasă
copacul stă lipit și-acum de mine
nu am văzut moartea
doar viața asta lipicioasă cu miros de primăvară târzie
care mă bucură

m-am gândit că orice și oricum am face
nu vom cunoaște labirintul
prin care trebuie să trecem
rămâne să fim

între viață și moarte nu e nimic
suntem noi
niște proști trecători chiori și surzi