întotdeauna liniștea începea cu un surâs -
aplecat pe marginea căzii de marmură
plutea deasupra clăbucilor de lavandă
și-ți ștergea cu buretele din fuji rujul carmin

întindeai gâtul fragil spre colțul unde
știai că ochiul meu trist te urmărește
apoi genele tulburau ușor apa
până când deasupra ei se așternea chipul tău și liniștea…
după câteva respirații îi prindeai degetele firave
și-o îmbrăcai fără să închizi nasturii din uitări

într-o seară ai pus pianina în cadă
pletele pluteau pe apa blondă
amintirile apăsau clapele ude - de spaimă…
am fixat pe o margine rotunjită
mașina de scris a unchiului tău procurorul
și-ai tastat o vreme un fel de sonete
până când literele încătușate din rechizitorii
romanele lui și ale tale
s-au scufundat…

prin abur ochiul meu te-a zărit umbră -
grea de sunete cuvinte ude și liniște
cum te înălțai așa
cu genele lipite de clăbucul din lavandă
iar lacrimile tale învăluite-n eșarfă
au ajuns uscate
pe barba mea
mov…

Ileana Popescu Bâldea
București - 25 aprilie 2015