parodie după „Trecut”

de Gheorghe Pârja

Ce să mai speri? Când azi speranța
Fragilă ca un bibelou
Se face zob de ignoranța
Zidită-n ochiul unui bou

Atâta lume stă să plece,
Ce scurt e zborul spre un rost,
Pe lângă Lună poate trece,
Sătul de toate, orice prost

Ne dăm cu capul de-o fereastră
Extrem de groasă, din pacate…
Ce să mai speri? Că e albastră
Și situația din State.

Nici amintiri n-avem de-o vreme
Căci suntem dusi la țărm de-un val
Mai goi ca un caiet de teme
La un liceu la curs seral

Împiedecați mereu de-o cioată
Tăiată deseori pieziș,
Când pădurarul ne arată
În loc de codri un tufiș.

poezia parodiată

Trecut
de Gheorghe Pârja

Ce mai aștepți? Când așteptarea
E vizuina unei vulpi,
Ochiul viclean este cătarea
Prin care vrei să o împuști

Atâta. Ochiul stă la pândă,
Ce lung e drumul între noi,
Deasupra luna e flămândă,
Jos, steaua a căzut în ploi

Doar o fereastră ne mai ține
Þâțâna lumii devorate,
Ce mai aștepți? Că nu mai vine
Triumful nopții cu păcate

Rămâne simpla amintire
În care parcă ne-am întors
Cu un caiet cu foi veline
La școala zilelor pe dos

Un gând, o cupă, un miracol,
Ori zborul păsării pieziș,
Când învățam de la oracol
Cât e pădure, cât frunziș.