Într-o poezie mică,
Un greiere și-o furnică,
Se certau pe "un nimic".
Pentru greiere, vă zic,
Căci furnica-i serioasă,
Cică-i problemă spinoasă.

Stând pe-o boabă, Pierde-Vară,
Zdrăngănea lent, la chitară.
Furnicuța vrea s-o ia,
Însă cum? Nu izbutea!
Și-l împinge ofticoasă:
-Stai pe boabă, nici că-ți pasă!

-Lasă-mă, nu ma-ntrerupe,
Poate coarda mi se rupe!
N-atinge a mea chitară,
Acușica este vară,
Și ce-ar face, uf, natura,
Fără cânt? Ce tura-vura?

-Numai la cântat gândești,
Dar nu vrei ca să muncești!
Stai te rog, pe-o pietricică,
Să duc boaba asta, mică,
Acasă, în mușuroi,
Că e "mană" pentru noi!

Greierul sătul de ea,
Þup, se saltă: -Draga mea,
Poți s-o duci? Ești tare mică!
Vino iute și-o ridică,
Numai lasă-mă în pace,
C-ai o gură, nu-ți mai tace!