Încoronează-mi fruntea aplecată,
Și dragostea în slăvi o răspândește,
Căci grea îți este lacrima de fată
Și patul meu de piatră mi-l topește.

Văd drumul ce-i acum la cotitură
Și tot aici este răscrucea ta,
Un înger de-nceput, în trist-armură,
Cuvintele le zbate-n fața mea.

Încep să recunosc forme divine,
La marginea chemării timpu-i surd,
Și amintiri vin tainc peste mine,
Într-un prezent anemic și absurd.

Tu-mi ești esența și a mea răbdare,
Sunt plug, iar tu esti palma de pământ
Cuvintele iau forma de altare,
Și versul meu jerfit e jurământ.