singurătatea e fascinantă
privită din interior e cimitirul
în care se retrag cuvintele să moară
când pupilele nu se mai dilată
pleoapele cad
rămîne o liniște aspră
peste care amintirile pășesc pe vârfuri
împărțind lumânări
pentru sufletul celor morți
îți arzi patimile
pentru sufletul celor vii
jertfești o dragoste
fără lumină

privită din exterior
singurătatea e tăcerea care dă valoare
celor 25.000 de cuvinte care se nasc în fiecare zi
și nu le rostești
gravitează în jur tău
viața devine un simplu exercițiu de imaginație
faci să dispară punctele cardinale
reunești anotimpurile într-unul singur
obligi distanța și timpul
să danseze cu ielele
un joc din care nu vor mai ieși vii
iar tu vei câștiga

taci, inimă,
bătaia ta mă sperie
când cineva își amintește că exist