Îmi sting lumina mare,
aprind veioza mică,
găina de idee e ca un soare-n cap.
Îmi stinge:
fire de gând pentru un moale,
îmi umple:
tâmple cu fund rotund,
gol plin, gol-plin mă-mbrăca.
Acum te înțeleg, Nichita!
Că tu idee te-ai născut.
Mersul ți-l știi doar pe de rost,
dar nu ești obosit,
tot ca idee ai murit.
Întreg curprins de cai, sânge și tonuri
cu-același bec, nesens, spune-i cum vrei

Ți-ai copiat găina-ntreagă în albumuri,
ai scris același pui neîncetat.
Găina ți-a orbit și ție mintea,
dar puii de prin riduri i-au crăpat
și-au dat de scalp, ieșind la suprafață.
Acolo au murit, doar un nimic.
Știi doar că puii-ți fierb întruu găina,
alerg la fel ca tine-n timp ce cad

și mă ridic...