o-ntreagă vară am fost toată beată
și răstignită într-un moft de trup
întâi septembrie în piele-acum aproape moartă
îmi amintește că am lung de drum
până când...
până când?
acum
râgâi regrete, creativitate
vomit suspine pe pereții goi,
poeții
își dau sufletele dezbrăcate
ca să le ceară iarăși înapoi.
eu avortez idei după idee
și gânduri grase ca femeile de ieri
pictez păcate peste tot prin garsoniere
și-ți dărâm lumi dacă-ndrăznești să speri
prin mine.
eu am putere să fac totul țăndări încontinuu
să scurg raționalul chiar din Kant
m-am săturat să dau cu capul în destine
de-acum promit să rămân dreacu'n neant
că să-mi văd de lungul de drum
până când...
până când?
nu te feri de goluri, sunt doar eu.