Mă iau de mână și îmi port la soare,
Tot trupul meu din carne și cuvinte,
Să văd ce e greșit și de ce doare,
Păcatul meu din suflet și din minte ?

Mi-e sete fără tine și mi-e foame,
Pocale de săruturi vreau să-ți sorb,
Din corpul pârguit și plin de poame,
Hrănește-mă, iubito, ca pe-un orb.

Mă căutam, naiv, printre cuvinte,
Și bâjbâiam cu versul prin tăceri,
Mă odihneam prin vise adormite,
În așternutul falselor păreri.

Am ridicat, întâmplător, privirea,
Încărunțind în mine înc-o toamnă,
Deși știam că-n tine-i Nemurirea,
Întinde-mi raza ta și vino, doamnă.