Mai demult, toamna, spre seară,
Într-un fund de văgăună,
Unde vântul se strecoară
Să usuce-o mătrăgună;
Trăiau doi bursuci bătrâni,
Cu pisica și opt câini.

Ea, plăpândă, istovită,
Și mișcările domoale,
Mângâia cam plictisită,
Blana pisicuței moale,
Și-ngâna un cântec vechi,
Patru rime fix perechi!

El, cu barba însurită,
Mărunțel, adus de spate,
Se văita de arterită,
Bombănind: "Grele păcate!"
Și suflă în focul stins,
Pân' tăciunii s-au încins.

Pisicuța, țupa! sare,
Așezându-se sub vatră.
Toarce, toarce... Caier n-are!
Cățeii în curte latră,
Că un vânt iscat deodat',
Bătând, gardul l-a dărâmat.

Moș Bursuc, o cruce-și face,
Își luă o cușmă groasă,
Ghete, rânduri de cojoace,
Și ieși în nebuloasă.
Cioca-boc pe înserat,
Și gardul l-a reparat.

Apoi merge după vreascuri.
Adunându-le-n mănunchi,
Le așează lângă teascuri.
Tare-l durea un genunchi!
Și-l masă stând pe un ciot,
"Sunt bătrân și nu mai pot!"

Și pătruns de triste gânduri,
Nu simțise când intrase
Nevasta-i cu adânci riduri,
Și cu vorbele duioase,
Și-l îmbărbătă: "Ehei,
Poți lupta și cu trei zmei!"

Hai în casă, cina-i gata,
Ce-i atâta roboteală?
Tii! ai reparat și poarta,
Ce frumoasă rânduială!
Ești vrednic, așa bătrân,
N-aș găsi altul mai bun!

Îl ajută și se saltă,
Și-au intrat în casa mică,
Unde cina: o salată,
Pâinea și o fripturică,
Îi îmbie ca să stea,
Iar pisica, sfâr! torcea...

Stau bursucii lângă vatră,
Mâța doarme, câinii latră.