omul mergea în urma valului
credea că spuma e ruptă din rai
că apa i se prinde de glezne ca viața de sânge
mai credea că durerea se prinde de alge și rămâne pe fundul oceanului
dar liniștea l-a orbit
și gândul i s-a rătăcit
iar acum caută sărmanul
o scară de împrumut
repetând continuu ”cine să renunțe la viață?”

P.S. plânsul rabdă pofta pământului. palmele duc rugi cenușii: mai stăm, mai gândim, plângem, cerem unui om să-nțeleagă că o noapte, un taler, o piatră, un cerc, să ne umble prin viață fără mister.

3 iulie 2012